Într-o lume în care atacurile de panică par să se transforme în banalităţi, medicamentele folosite în tratamentul anxietăţii devin un bun comun. Costurile „stăpânirii de sine“ vin însă, de cele mai multe ori, cu un risc pe măsură: dependenţa. „Mă simt mai bine în pielea mea. Înţelegi? Adică, înainte îmi era şi frică să ies pe stradă. Mă lua cu ameţeli, îmi amorţea mâna stângă, mi se punea un nod în gât şi nu mai puteam să respir. Aveam tot felul de scenarii în cap, cu mine căzută pe trotuar şi nimeni care să sară să mă ajute. Mă trezeam noaptea cu inima razna, îmi bătea de nici nu mai puteam să respir. Şi tremuram aşa în întuneric, îmi imaginam ba că o să fac un accident cerebral sau vreun infarct sau cine ştie ce formă de cancer. Acum, mă simt mai stăpână pe mine“, povesteşte Diana B, 27 de ani, manager „Achiziţii“ la o cunoscută firmă românească de accesorii. Era un lucru ciudat să spună asta. Cu ceva mai mult de o oră înainte, îşi luase tableta de Xanax, prescrisă de doctorul psihiatru pentru „anxietate şi atacuri de panică“. Cum să crezi că eşti mai stăpână pe tine, tocmai când elementele din compoziţia medicamentului încep să-şi facă efectul, eliberându-te, teoretic, conform prospectului medical, de „anxietate, agitaţie, stări de tensiune, insomnie, iritabilitate, hiperactivitate vegetativă“? Cândva, toate acestea erau simptome ce conduceau, în final, către diagnostice. Astăzi, pentru multe persoane, din toate categoriile de vârstă şi de activitate, au devenit aproape o banalitate, ceva de genul răcelilor de toamnă: apare, descoperi ce e şi treci pe tratament. „Totul porneşte de la frică“ Când Diana B. a ajuns în faţa doctorului psihiatru era, după propria descriere, „o epavă“. Trecuse, pe rând, prin cabinetele de cardiologie şi gastroenterologie ale unor spitale, plus câteva „excursii“, deloc plăcute, prin saloanele de Urgenţă. „Atacurile de panică sunt groaznice. Ai senzaţia că, gata!, te duci. De multe ori nici măcar nu-ţi dai seama că totul porneşte de la frică, simţi tot felul de alte lucruri în corp. Nici măcar nu există simptomele astea, creierul le creează automat, din cauza panicii“, spune Diana. Spune că lucrurile s-au îmbunătăţit simţitor de când a fost trecută pe Xanax. În primă instanţă, atacurile de panică s-au rărit. Acum, mai apar o dată la 4-5 luni şi numai dacă se întâmplă să existe un fond de stres teribil. În plus, medicamentul în sine îi oferă liniştea de a intui că oricât de puternică ar fi noua criză, lucrurile se vor rezolva, în cele din urmă. Cazul Dianei poate servi ca exemplu al unei anumite categorii de vârstă căreia problemele de zi cu zi i-au deschis drumul către „rezolvarea“ Xanax. Câţi alţii sunt în aceeaşi situaţie este greu de determinat. Şi asta pentru că, deşi consumul acestui tip de medicamente a crescut exponenţial în ultimii ani, statistici clare, care să deschidă problema şi să oblige autorităţile să caute soluţii, nu prea există în ţara noastră. Psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, spune că, deşi în multe state din Occident utilizarea anxioliticelor este tratată ca o problemă de importanţă naţională, în România nu există nici măcar studii care să determine, cu exactitate, cât de des sunt întâlnite aceste pilule în raftul de medicamente sau dacă există o anumită categorie de vârstă predispusă la un astfel de tratament. „În Franţa, de pildă, persoanele de vârsta a III-a sunt cele care utilizează anxiolitice“, spune Mugur Ciumăgeanu. În România, nu ştim. Un singur lucru e cert: cantitatea de anxiolitice vândute, şi mai ales de Xanax, creşte permanent. Iluzia de mai bine Dar, explozia tratamentelor cu Xanax nu este un fenomen doar în România. Conform unui studiu al IMS Health, publicat de revista „Forbes“, în 2009, în Statele Unite ale Americii fuseseră prescrise, în anul respectiv, peste 250 de milioane de medicamente. În vârful topului stătea, evident, Xanaxul, însă şi locurile următoare erau deţinute de sedative, precum „Ambien“ sau „Lexapro“, un antidepresiv. Este ceva în neregulă cu noua lume, asta e deja o certitudine, cât timp companiile farmaceutice de pretutindeni fac profituri uriaşe pe baza unor prescripţii care, în final, ajung să-ţi dea dependenţă. Avem iluzia că ne tratăm bolile, însă, în final, sărim din barca simptomelor medicale în cea a incapacităţii de a ne mai putea ghida singuri destinul. „Fenomenul Xanax“ din România, căci îl putem numi astfel, poate fi descris, extrem de schematic, astfel: tot mai mulţi oameni suferinzi de anxietate, atacuri de panică sau chiar depresie sunt trimişi către farmacii. De aici, doamnele sau domnii din spatele tejghelelor le servesc Xanax. Urmează luni cu iluzia de mai bine, de vindecare. După care începi să-l iei de fiecare dată când simţi palpitaţii şi te trezeşti că, pe lângă chei, ochelari, telefonul mobil şi ceasul de la mână, dimineaţa, înainte de plecarea spre serviciu, trebuie să-ţi aduci aminte să nu-ţi uiţi cutia de Xanax. Traseul viitorului consumator de Xanax începe, aproape fără excepţie, în salonul de Urgenţe al unui spital. Majoritatea celor care suferă un atac de panică se prezintă în faţa medicilor convinşi că tocmai au suferit un infarct şi că moartea le este iminentă. „Eu simţeam că sunt pe moarte, iar o doctoriţă de acolo, de la Urgenţe, privindu-mă liniştită, şi parcă obişnuită cu astfel de cazuri, m-a întrebat dacă mă ştiu cumva cardiac“, povesteşte Sorin D., 27 de ani, angajat la departamentul de vânzări al unei multinaţionale din domeniul IT. „Primul lucru pe care îl fac e să-l trimit la cardiolog. Sunt mulţi tineri care nu şi-au făcut niciodată un EKG şi au tulburări ale conducţiei electrice a inimii, care se manifestă cu aritmii“, explică Gabriel Diaconu, medic psihiatru la MedLife România. Potrivit acestuia, atacurile de panică mai pot fi cauzate şi de abuzul de alcool, de fumatul excesiv, consumul de droguri sau băuturi cu cofeină. Abia după ce au fost eliminate toate aceste cauze, putem vorbi de un atac de panică autentic. Din punct de vedere strict ştiinţific, astfel de manifestări sunt cauzate de un dezechilibru între substanţele chimice ale creierului. Tensiunea nervoasă, pornită din diverse şocuri emoţionale, poate declanşa lanţul de simptome. La trecerea dispre zona psihică spre cea fizică, atacurile de panică se transformă într-un sentiment copleşitor de frică, resimţit prin sufocare, transpiraţie, durere în piept, ameţeală, frisoane şi frică de moarte. „Într-un astfel de atac, totul se schimbă la 180 de grade în câteva secunde. Mai întâi apare agitaţia, nevoia de aer, de a pleca din locul unde te aflai până atunci. Totul durează între 5 şi 10 minute, care par ore. O persoană poate avea însă mai multe atacuri de panică succesive, la intervale de 15 minute“, explică Gabriel Diaconu. De la primele discuţii cu medicul psihiatru, primeşti acest sfat: conştientizează atacul de panică. Gândeşte-te că nu o să mori, nimeni n-a murit vreodată din atâta lucru, nu o să-ţi pierzi minţile, nu-ţi părăseşti corpul. Gabriel Diaconu admite însă că, oricât de bune ar părea aceste sfaturi, la modul teoretic, ele sunt, în general, ineficiente. Oamenii care au atacuri de panică îşi modifică întreg comportamentul: „Dacă au avut un atac în magazin, nu mai merg în magazinul acela, dacă au avut atac la film, nu mai merg la film şi ajung să dezvolte fobii de spaţii deschise sau de spaţiile unde nu există camere de gardă“, explică psihiatrul. Acesta este momentul în care se trece la pasul al doilea: tratamentul medicamentuos. Faceţi cunoştinţă cu Xanax-ul. „Mă rugam să-mi dea o pastilă“ Teoretic, orice doctor psihiatru, atunci când îţi prescrie Xanax, te avertizează din prima asupra a două aspecte: că medicamentul nu vindecă definitiv, ci ameliorează situaţia şi că drogul prescris dă dependenţă. Xanax-ul se obţine de la farmacii numai pe baza unei reţete, însă, în practică, lucrurile stau puţin diferit. „Ajunsesem să umblu cu medicamentele în geantă. La început, când aveam câte o stare de frică, mă duceam până la farmacie şi mă rugam să-mi dea o pastilă. Le ziceam că asta mi-a recomandat doctorul, dar că n-am avut timp să trec pe la cabinet ca să iau reţeta, sau că e plecat din oraş câteva zile. Apoi, am început să-mi dau seama că luam Xanax şi când nu aveam nevoie. Şi aveam o stare foarte nasoală când le uitam acasă sau nu apucam să-mi cumpăr“, povesteşte Maria A., 34 de ani, cadru universitar la Universitatea Bucureşti. Către primele concluzii O experienţă similară despre modul în care funcţionează „comerţul legal“ cu Xanax este oferită şi de o utilizatoare a unui forum popular: „Am primit reţetă pentru Xanax. Medicul îmi trecuse 10 pastile. Când am ajuns la farmacie, vânzătoarea m-a întrebat dacă nu vreau o cutie cu 30. Ca să nu mai trec p’acolo, când o să am nevoie. Plus că, na, îi merge şi ei vânzarea, nu?“, scrie utilizatoarea „Odyssey“. Toate aceste mărturii converg către două prime concluzii. Prima s-ar lega de dublul tăiş al acestui medicament: necesar, dar şi dăunător, prescris medical, dar şi cu dependenţă severă. A doua poate şi mai importantă este legată de accesul la Xanax. Teoretic prescris de un doctor, dar uşor de obţinut, chiar şi în cantităţi mai mari, aceasta este reţeta prin care medicamentul a depăşit graniţele medicale, transformându-se, treptat, într-un „necesar“, în ingredientul unui nou life-style. Epoca fricii de orice „Trăim într-o lume în care ritmul vieţii de zi cu zi face ca schimbarea valorilor să se producă la o viteză mult mai mare decât în urmă cu 20-30 de ani. Această schimbare nu înseamnă neapărat pierderea vechiului, a autenticului, ci noi reguli de joc. Pentru cineva care pune mare preţ pe aşa ceva, viteza despre care vorbeam poate deveni dramatică. Anxietatea apare tocmai în golurile acestea dintre etape, în intervalul de schimbare de la o secvenţă la alta. Spre exemplu, la început, în limba germană, se făcea distincţia între «Furcht», frica de ceva concret, frica în sens clasic, să-i spunem, şi «Angst», care a şi dat conceptul de anxietate, care înseamnă «frică de nimic», «frică de vid». Explozia medicamentuoasă despre care vorbiţi este o consecinţă directă a acestei frici de a plonja în gol. Iar golul acesta, dat fiind că s-a debarasat atât de profund de orice conţinut durabil, poate însemna orice. Chiar şi ziua de mâine“, crede sociologul clujean Sebastian Cristescu. Confesiunile unui anxios: „La mine Xanax-ul nu a funcţionat“ „Cred că cel mai greu mi-a fost să mă obişnuiesc cu ideea că o cauză a stărilor mele ar fi, de fapt, probleme de natură psihică. Nu că n-aş fi acceptat terapia, pentru că mă consider o persoana deschisă la minte, dar în adâncul fiinţei mele trona ideea că, de fapt, am probleme de sănătate nedescoperite încă. Munca mea de zi cu zi se dusese de râpă, clienţii mei erau abandonaţi, iar firma o lăsasem în voia sorţii. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că-mi doresc atât de mult să trăiesc. Au urmat alte câteva episoade de ajuns la Urgenţe şi de fiecare dată aveam impresia certă că sunt în pragul unui infarct sau că deja am suferit unul. Acum îmi dau seama că atacul de panică nu e un atac de cord şi îmi permit să râd pe seama celor trăite. A urmat apoi episodul antidepresivelor şi al pastilelor care să mă ajute să dorm. Evident, ceaiurile şi tratamentele naturiste care mi-au fost prescrise mi-au ajutat exact cât o frecţie la un picior de lemn. După a nu ştiu câta vizită la Unitatea de Primire Urgenţe, o doctoriţă, prietenă de familie, mi-a prescris o reţetă de Xanax. Partea nasoală e că, spuneau colegii de suferinţă de pe forumuri, Xanaxul provoacă dependenţă. Ce mai conta încă o dependenţă în plus, important era să-mi rezolv problema. Dezamagire însă – la mine Xanaxul nu a funcţionat. Ameliora puţin din stările de nelinişte permanentă, din starea de frică incontrolabilă, însă chestiunea respiraţiei îngreunate n-a reuşit să o trateze. Îmi impuneam să cred că nimic rău nu mi se întâmplă, că totul este doar în mintea mea, însă atunci când totul mi se părea perfect, simţeam iarăşi că lumea se prăbuşeşte, că leşin şi că mă apucă durerile în piept. Coşmarul în toată această suferinţă era că atacurile de panică şi crizele mă apucau în momente aleatorii, aşa că nu puteam să-mi programez nimic, nu puteam să plec la drum de frică să nu mă apuce leşinul la volan. Ajunsesem până acolo încât atunci când ieşeam la o cafea în oraş, alegeam locaţiile aflate în apropierea unui spital pentru a fi aproape în caz că un «atac de cord» imi va da târcoale. În cele din urmă, la sfatul unor prieteni şi al unor medici, m-am decis să merg la psiholog“. Acest text a fost publicat pe blogul http://jurnaldeanxios.wordpress.com. Redactat de D., un „vizitator“ fidel al saloanelor de Urgenţă, din cauza atacurilor de panică, blogul respectiv a strâns, până în martie 2013, la doi ani de la primul primul text postat, peste 40.000 de vizitatori unici şi 1.100 de comentarii.
„Pe stoc am Diazepam (2 mg, 5mg, 10mg) la 10 lei/cutia, Nitrazepam (2,5 mg şi 5 mg) la 10 lei/cutia, Xanax (0,25 mg, 0,5 mg şi 1 mg) la 30 de lei/cutia, Dormicum (7,5 mg) la 25 de lei/cutia, Alprazolam (Xanaxul românesc) la 25 de lei/cutia, Sintalgon (2,5 mg, 5 mg) la 125 sau 160 de lei/cutia. De altfel, pot face rost de orice medicament aveţi nevoie şi nu îl puteţi achiziţiona din lipsă de reţetă sau de timp de a vă face rost una. Menţionez că lucrez într-un depozit şi pot face rost de aproape orice, pe naşpa, ca să zic aşa“ – aşa arată un anunţ cât se poate de real în mediul online. Alteori, „farmaciştii“ internetului mizează, asemenea unui dealer de droguri, pe nevoia cumpărătorilor: „Vând Xanax, pentru comenzi ***@yahoo.com“. „Ia nişte medicamente cu efectul drogurilor!“ Forumurile de discuţii sunt o altă resură pentru vânzători. Un exemplu: femeie, de 32 de ani, necăsătorită, suferă de 2-3 luni de atacuri de panică, nu poate să meargă la serviciu pentru că starea i s-a înrăutăţit şi-i e frică să meargă la psihiatru. Când iese din scara blocului o cuprinde o teamă mare şi un rău pe care nu-l poate descrie exact (transpiraţii, tahicardie, crampe musculare), însă care-i trece cât de cât dacă plânge. Această femeie cere sfatul celorlalţi internauţi, iar internauţii o sfătuiesc: „Ia nişte medicamente care au efectul drogurilor, dacă vrei îţi vând eu nişte Prozac sau Xanax. Contact la ****@yahoo.com dacă vrei orice pastilă care se ia cu reţetă de la farmacie. Dacă sunt poliţişti pe-aici nu-mi daţi add“. Nu e greşit să spunem că, în astfel de cazuri, alte sfaturi, precum „faceţi-vă rost de o Biblie, rugaţi-vă şi pocăiţi-vă, întoarceţi-vă la Dumnezeu“, sunt înzecit mai valoroase. „Calitatea redusă a vieţii“ Dar mica industrie merge mai departe, iar în rubricile de la mica publicitate se întâlneşte atât oferta, cât şi cererea. Oamenii îşi lasă numerele de telefon pe site-uri obscure şi aleg să se trateze singuri, fără îndrumarea unui medic. Alţii ajung într-o unitate sanitară, încep tratamentul sub îndrumare şi apoi continuă pe cont propriu. Medicul psihiatru Corneliu Ungureanu, de la Mental Health Clinic, spune că automedicarea cu orice fel de medicamente, nu doar cu cele psihiatrice, este adesea asociată cu puţine vizite la medic în ultimele 12 luni, cu uzul de terapii complementare, cu dureri în ultimele şase luni ori cu nemulţumirea crescută faţă de modul în care afecţiunea a fost investigată. „Cei care folosesc astfel de medicamente fără să apeleze la sfatul medicului au în comun o calitate redusă a vieţii, un nivel scăzut de funcţionalitate, condiţii somatice şi psihiatrice multiple sau de severitate crescută şi un istoric medical care arată răspuns scăzut la tratament, intoleranţa la anumite medicamente sau remisiuni parţiale. Aproximativ 40% dintre consumatori apelează la medicamente pentru a trata o problemă similară care a fost anterior tratată de către un medic. Totuşi, tratamentul s-ar putea să nu se mai potrivească“, crede psihiatrul. „Numărul reţetelor a crescut îngrijorător“ AuthorBogdan De la dealeri adolescenți care vând Xanax contrafăcut pe rețelele sociale la studenți dependenți care folosesc pastilele ca să-și calmeze atacurile de panică, VICE UK investighează consumul tot mai mare de Xanax din Marea Britanie. Efectele se simt după aproximativ douăzeci de minute. Începi să te simți relaxat, poate un pic somnoros. În funcție de cât ai luat, începe să ți se schimbe percepția. Vederea se încețoșează un pic. Punctul culminant e cam o oră mai târziu. În cazul unei doze mai mari, s-ar putea să-ți fie greu să-ți coordonezi mișcările. Dacă ai luat mult, poți leșina. Chiar dacă ești în stare de funcționare, memoria îți e complet goală. Dacă ai luat vreodată Xanax, știi deja asta. Dar ce se întâmplă, de fapt, în creierul tău, în timp ce simți toate astea? Xanax e numele de brand pentru alprazolam, un medicament din categoria benzodiazepine, care se prescriu de obicei pentru anxietate. La fel ca toate medicamentele luate oral, e absorbit în corp prin stomac, trece prin membrana mucoasă și intră în ficat. De acolo, intră în sânge și ajunge la creier. Apoi, trece prin bariere sânge-creier, o membrană care filtrează substanțele periculoase. La fel ca alte medicamente, benzodiazepinele pot trece de această barieră. Abia în creier lucrurile devin interesante. Benzodiazepinele acționează asupra unor părți din creier numite receptorii GABA-A. Receptorii sunt un fel de butoane care produc diverse efecte. Receptorii GABA-A sunt responsabili cu producerea unui efect sedativ. Acești receptori trebuie să fie activați de neurotransmițători, care sunt substanțe chimice folosite pentru transportul mesajelor în creier. Receptorii GABA-A sunt activați de neurotransmițătorul GABA. Vla Curran, profesor de psihofarmacologie la UCL, descrie neurotransmițătorul GABA ca pe „un fel de frână a creierului. Calmează tot. Benzodiazepinele sunt agoniste, ceea ce înseamnă că amplifică efectele receptorilor GABA-A. Alte substanțe, precum alcoolul sau somniferele, funcționează similar, dar cu efecte diferite. Se atașează de receptorii GABA-A și cresc eficiența neurotransmițătorului GABA. Așadar, când iei un medicament precum Xanax, butonul sau receptorul) e apăsat la putere maximă. Receptorii GABA-A sunt concentrați într-o zonă din creier cunoscută sub numele de hipocampus, care e important pentru memorie și e motivul pentru care aceste medicamente te pot face să leșini.
Când e prescris de doctori, Xanax are scopul de a trata anxietatea, care poate fi cauzată de un dezechilibru chimic din creier. În aceste cazuri, Xanax corectează acest dezechilibru. Această experiență poate fi foarte diferită de cea a unui consumator recreațional. Dr. Cathy Montgomery, psihofarmacolog la universitatea Liverpool John Moores, a zis: „Dacă o persoană se simte foarte anxioasă, are un nivel crescut de adrenalină, care te face să te simți alert și treaz, și o deficiență de GABA. Nivelul crescut de adrenalină și nivelul scăzut de GABA au un impact dublu în creșterea excitației din creier, pe care oamenii o resimt ca pe anxietate. Când iau Xanax, nu vor simți neapărat același tip de efect sedativ greu.” Bineînțeles, dacă iei Xanax recreațional, probabil te interesează exact acel efect sedativ greoi. Și pentru că nu ai un dezechilibru în creier, fix asta o să simți. Practic, creezi un dezechilibru în creier – același tip de dezechilibru pentru care se prescrie Xanax – dar în cealaltă direcție. Asta lăsând la o parte că Xanaxul contrafăcut care se vinde printre adolescenți poate conține cine știe ce alte ingrediente active. Pe scurt, corpul tău va face tot posibilul să mențină echilibrul în creier. „Orice substanță iei, creierul tău va încerca s-o regleze. S-ar putea să elibereze adrenalină ca să combată efectul ei”, a zis Montgomery. „Cât timp ești pe Xanax, n-o să observi chestia asta, pentru că medicamentul e mai puternic decât eforturile creierului de a reechilibra situația. Când iei substanța, se eliberează suficient GABA cât să te împiedice să simți anxietate”, a zis Montgomery. Durează câteva zile până când Xanaxul îți iese complet din corp. Dar efectele sesizabile dispar după câteva ore. Mai întâi, medicamentul se detașează de receptorii GABA-A din creier și e descompus de enzime și de ficat, după care e excretat din corp. Problemele încep atunci când medicamentul se detașează de receptorii creierului. Efectele sedative încep să dispară, dar creierul tău tot încearcă să-și mențină echilibrul. „Asta poate duce la un comedown serios. Obții efectul advers față de cel pe care îl doreai când l-ai luat”, a zis Montgomery. „Obții o creștere bruscă a activității creierului, care te poate face să te simți anxios. Începi să te simți agitat și nu poți dormi. Unele persoane se simt foarte speriate.” Aceste sentimente sunt, parțial, motivul pentru care consumatorii de Xanax dezvoltă destul de rapid o dependență de medicament – iar dacă nu aveau probleme cu anxietatea înainte, s-ar putea să aibă de acum. „Consumatorii recreaționali continuă să ia medicamentul ca să-și trateze simptomele de sevraj care se manifestă prin disforie. Și astfel ajung să consume regulat, e un cerc vicios”, a zis Montgomery. Toleranța la efectele anti-anxietate ale Xanaxului tind să se construiască destul de lent, dar consumatorii care tânjesc la efectele lui sedative încep, de obicei, să aibă nevoie de doze mai mari în doar câteva zile. Dr. Tony O’Neill, lector în psihiatrie la Universitatea Queen din Belfast, a zis: „Benzodiazepinele se prescriu pe termen scurt. Problema e că ai nevoie de doze tot mai mari ca să obții același efect.” Consumatorii recreaționali, care iau medicamentul în doze mari pe perioade lungi de timp, pot avea simptome de sevraj foarte puternice, care includ insomnie, anxietate, atacuri de panică și greață. Stoparea bruscă a consumului poate declanșa inclusiv atacuri epileptice. Dacă iei un medicament ca Xanaxul, e important să știi că utilizarea repetată pe termen lung duce la simptome de sevraj într-o perioadă scurtă de timp. „Nu le-aș recomanda oamenilor să ia benzodiazepine mai multe de trei zile la rând, fie că sunt prescrise sau nu de doctor”, a zis Curran. În orice caz, la fel ca în cazul tuturor drogurilor, singura modalitate de a evita complet riscurile e să nu consumi deloc. Unul dintre cele mai semnificative pericole ale Xanaxului e că studiile tind să se concentreze doar pe consumul în doze prescrise. „Nu știm aproape nimic despre efectele consumului recreațional”, a zis Montgomery. |
Aprcierea ta conteaza! |